Comunicat 6 mai 2020

COMUNICAT

06 May 2020

”Dragii mei,

Vă anunț cu entuziasm că săptămâna aceasta s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru blocul de locuințe sociale din orașul nostru, strada Magnoliei 2A. Acest bloc va cuprinde 23 de locuințe -  6 garsoniere (58 mp), 13 apartamente cu 2 camere (81 mp) și 4 apartamente cu 3 camere (102 mp), reprezentând un proiect realizat prin intermediul bugetului național al Ministerului Dezvoltării, al cărui termen de finalizare  se află în data de 31 decembrie a acestui an.

De asemenea, zilele următoare vă voi anunța starea multor altor proiecte ample de modernizare urbană Chitila, care, fie și-au reluat activitatea de finalizare, după o lungă pauză impusă și necesară, în perioada acută a epidemiei COVID, fie chiar acum se bucură de start.

Așa cum v-am obișnuit, pe măsură ce planurile pentru Chitila prind contur, veți afla tot ce este de interesul comunității în ceea ce le privește. Comunicarea transparentă și la timp, precum și importanța acordată propunerilor și părerilor voastre reprezintă o parte din detaliile esențiale pentru mine.

UPDATE: În cadrul ședinței de consiliu din data de 20 mai, voi supune aprobării consiliului local Regulamentul de atribuire a acestor locuințe și, începând cu luna IUNIE, acesta va fi comunicat pe site-ul primăriei.

Al vostru,

Emilian Oprea”