Comunitate - Cultura - Orase Infratite

O ÎNFRĂȚIRE DE SUFLET

 

De Ziua Națională, chitilenii au trăit un moment istoric încărcat de

emoție: Primăria orașului Chitila a semnat actul de înfrățire cu

localitatea Costești, din raionul Ialoveni, Republica Moldova.

 

 

    Actul de Înfrățire a fost semnat într-o ambianță impresionantă, în Sala Tronului din Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în cadrul unei festivități programată simbolic în ziua aniversării Marii Uniri a românilor și în care 22 primării din județul Ilfov s-au înfrățit cu 22 localități din raionul Ialoveni, un gest ce vorbește în cel mai frumos mod posibil despre apropiatul centenar al Unirii din 1918. Alături de primarii localităților din Moldova, cei mai mulți foarte emoționați de solemnitatea momentului și de autoritățile localităților ilfovene ce se înfrățeau, la semnare au fost prezenți președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, care le-a urat bun venit fraților de peste Prut la acest eveniment, dar și președintele Consiliului Raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu. După semnarea acordurilor de colaborare, cei prezenți au asistat la un concert spectacol oferit de celebrul Ansamblu Haiducii din Costești, localitatea-soră a Chitilei, iar ceremonia s-a încheiat cu o horă a Unirii plină de emoție în care sau prins toți cei prezenți, cu mândria de a lua parte la un moment istoric de mare însemnătate. Apoi, primarul Costești-ului, Natalia Petrea, împreună cu oficialități și membri ai delegației din Republica Moldova au participat la ceremonialul depunerii de coroane de la Monumentul Eroilor din Chitila, alături de reprezentanții autorităților locale și au fost invitați să viziteze câteva obiective din oraș. Delegația condusă de primarul Natalia Petrea a fost puternic impresionată de noua Grădință Voinicel Nr. 2, de concepția ecologică a acesteia și de condițiile ultramoderne, de nivel european, destinate educației micilor chitileni, despre care au spus că nu se întâlnesc în nici o altă unitate de învățământ gratuit, de stat. Edilii Chitilei au fost de acord, la rugămintea primăriței din Costești, ca în cadrul acordurilor de colaborare dintre localitățile înfrățite, care vor fi perfectate în vizita pe care Emilian Oprea, primarul Chitilei, o va face la Costești, să ofere gratuit proiectul grădiniței eco, pentru a fi realizat acolo. Oaspeții din Moldova au fost extrem de impresionați și de frumusețea clădirii primăriei din Chitila, monument istoric vechi de 100 de ani, însă cu spații total insuficiente și au întrebat de ce autoritățile nu construiesc și o primărie nouă, modernă și cu spații ample așa cum au văzut în toate orașele din Ilfov. Replica edililor chitileni a fost că, deși există de mulți ani un proiect pentru o nouă primărie, întâi au vrut să ridice un oraș la nivel european pentru cetățenii săi, proiectele acestea fiind prioritare și abia apoi să ridice și o clădire pentru administrația publică locală. Primul pas al înfrățirii ChitilaCostești a avut loc în aprilie anul acesta, când Consiliul Județean Ilfov a decis înfrățirea cu Raionul Ialoveni și a fost semnat un acord de colaborare, prima inițiativă de acest fel de 27 de ani încoace. Acordul a fost urmat, în doar câteva luni, de înfrățirea a 22 de localități din cele 25 existente în Ialoveni, Republica Moldova, cu localități din Ilfov, urmând să fie semnate și actele de înfrățire pentru celelalte 3, după ce vor fi puse la punct anumite detalii tehnice. Scopurile relațiilor stabilite între localitățile ilfovene și cele din Moldova sunt cele de dezvoltarea cooperării și se vor referi în special la: schimburi de experiență în domeniul dezvoltării locale și eficienței autorităților administrației publice locale, comunicare și schimb de informații, organizarea de activități comune, educative, sociale, culturale și sportive, susținerea relațiilor economice, agricole și a proiectelor de infrastructură, precum și schimburi interinstituționale, în special în domeniul social, economic, cultură, sport, învățământ, protecția mediului, transport și sănătate publică.